Piețe-n soare, vechi, și-n liniști.
Blânde-n aur, maici pe gânduri
Trec ca-n vis, albastre-n rânduri,
Sub zăduf de fagi și-n liniști.
Din, sclipind în brun, biserici
Moartea chipuri pure-arată,
Steme de mari prinți, odată.
Ard coroane în biserici.
Cai se-apleacă la fântână.
Flori în pomi apar din gheară.
Calmi băieți se joacă-n seară,
Plini de vise, la fântână.
Fete stau privind din poartă
Cu sfieli pestrița viață.
Buzele le sunt de gheață,
Și așteaptă-ntruna-n poartă.
Clopote, vibrând, răsună.
Străji și ritm de marș. Exultă
Sus pe scări străini ce-ascultă.
Orgă în azur răsună.
Clare instrumente cântă.
În grădini, printre grilaje,
Râs de doamne cerne vrajă.
Mame tinere lin cântă.
În miros curg la ferestre
Liliac, catran, tămâie.
Pleoape-n somn căzând, mângâie
Argintiu flori la ferestre.
Sensul versurilor
Piesa descrie un oraș vechi, plin de istorie și melancolie. Evocă imagini ale trecutului, cu referire la biserici, prinți, și scene cotidiene pline de nostalgie.