Negru, pasul urmează-n grădina-ntunecată
Luna sclipitoare,
lângă ziduri ce-ngheață se năruie noaptea măreață.
O, ceasul cu spini al mâhnirii.
Sfeșnicul însinguratului pâlpâie argintiu în odaia amurgită,
stingându-se când acela se gândește la ceva-ntunecos
și capul de piatră se pleacă peste ceva trecător,
beat de vin și-armonie nocturnă.
Mereu urmărește urechea
tânguirea suavă a mierlei în aluniș.
Ceasul întunecat al mătăniilor. Cine ești tu,
flaut singuratic,
frunte-nghețând aplecată peste vremi întunecoase.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de tristețe și singurătate, evocând imagini întunecate și melancolice. Vorbește despre trecerea timpului și despre o stare de spirit apăsătoare, accentuată de elemente nocturne și simboluri ale deznădejdii.
