Nu știu zău, cu iubire oare
m-atrage a ta fire,
dacă-mi ești binevoitoare,
sau e doar amăgire.
Mărul din Eden l-ai cules,
însă l-ai și păstrat.
Iubiri aprinse, știu, ades
se și sting imediat.
Dar ce știu eu despre iubire,
sau știe vreun sofist?
Dracul e egoist din fire,
nimeni complet altruist.
El măcar liniștea-și dorește,
căci ea i-e sfântă tare,
și cu-ntrebări de-l încolțește,
vreunul, ce-i și ce poftește,
o șterge-n graba mare.
Sensul versurilor
Piesa explorează incertitudinea și ambivalența sentimentelor într-o relație. Se reflectă asupra naturii iubirii, a egoismului și a căutării liniștii interioare, sugerând o deziluzie față de idealurile romantice.