Ioana Maria, tu ești acum departe,
tu ai vrut întotdeauna să fii departe,
Ioana Maria.
Tu ai iubit mările pe care corăbii
plutesc zile și nopți la întâmplare,
și porturile unde se întorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemenea,
munți acoperiți de zăpezi, insule și orașe necunoscute,
tot ce n-a fost aici și a fost departe,
tu ai iubit,
și depărtările au cântat în tine asemenea unor harfe,
toate cântecele pământului și ale mărilor,
cântece pentru călătoriile fără sfârșit, pentru călătoriile fără urmă
pentru toți cei ce se desprind de țărmuri și se duc departe,
și nici un cântec pentru depărtarea stelară din privirile mele,
când mă uitam la tine și îți spuneam:
Ioana Maria, ești cea mai frumoasă floare din lume.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și admirația pentru o persoană, Ioana Maria, care este atrasă de călătorii și depărtări. Naratorul își amintește de frumusețea ei și de fascinația ei pentru locuri îndepărtate, simțind o melancolie profundă.