O antică batoză
Puternic suferea
De-o stranie psihoză
Și un cuvânt: saltea!.
Prin păr scăzut, cănit
Purta cu fals topaz
Un deget smălțuit
Rupt din pudrat obraz.
Rupt din cârpit ciorap
Ban galben încropând
Cu el ademenind
Un crud efeb: gherap.
Acesta, cam escroc
Nici mort nu se ducea
Cu glas puțin baroc
pocnind-o scurt: saltea!.
Ce vorbă prea ciudată
La simpla-i pomenire
Ea își ieșea din fire
Mortal surescitată.
Și mare; această doză
Punea o vânătaie
În trupu-i de batoză
Și-n ochiul stâng, bătaie.
În tidva rea, proiecte
Cu răbufniri tardive
Dorințe maladive:
Și uneltiri infecte.
Efeb, frumos pândit
Pe-o stradă mai opacă
Violat, silit
Pofta să-i satisfacă.
Adânc surprins aflase
Efebul, infamia
Drept armă-și anexase
Saltea! apoplexia.
Te-ai ars de acum batoză
Vei suferi mereu
O, biată echimoză
Cuvântul groaznic, greu.
Foarte răzbunător
El și-l făcuse strună
Ea delirând, nebună
Șopti sfârșită: mor.
Și muri!.. acea batoză
Puternic suferind
De-o stranie psihoză
Și de mârșavul jind.
Sensul versurilor
O bătrână obsedată este adusă la moarte de un tânăr efeb, folosind cuvântul care o teroriza. Piesa explorează teme de răzbunare, obsesie și decădere.