Citesc prea multe poezii
Le înțeleg prin fantezii
Crează viață de neghiobii
Pe boxe ascult doar melodii
Și rimele mă enervează, mă stresează
Că văd o nouă față, o iubesc și mă interesează
Crează priviri de o mare clasă
Îmi ascund ochii într-o glugă de mătase
Și nu încercați să mi-o luați că e a mea pe-o viață
Glase groase nu le ascult că sunt jegoase
Prost ne stau călcâiele pe post
Cu vocile ascunse
Ne reprezentăm prin foile străpunse
Pleoape nu mai am, nici lacrimi
Cu gândul cel nebun
Vorbesc prea des cu ai mei 4 pereți
Îmi zâmbesc și îi iubesc
Cerneala alunecă spre alte gânduri
Ce gândește un nebun?
El gândește multe, dar m-a rugat să nu le spun
I-am promis că nu le spun, că sunt și eu nebun
Cu gândul tot ascuns
Trec prin toate
Textele le scriu cu-n sentiment
Și îl pictez pe foaie
La microfon cu glasul mai strigoi
Încerc să schimb o cale
Că lumea asta mă omoară
Și când încerci, tot te doboară
Capul doare, îl înec într-o pastilă
Și mă-ndoaie spre un vis
E tot, m-am stins
Nu mai sunt cu voi aici
Să vă citesc poezii
Gânduri de pe foaie
Cu pixul cel nebun
Alerg pe rânduri
Te privesc în ochi
Și văd o frumoasă, o simpatică crăiasă
Îmi arunci petale peste față
Ma inteapa unii spini
Și-mi stau în cale
Nu-ncercați să mă opriți
Că salt, căci sunt îndrăgostit
Și nu mai pot fi zdrobit
Mă încredințez să nu ajung ca Eminescu
Că-a avut o frumoasă, ascunsă, interzisă poezie
Cum să ai încredere
De toți cei care te încintă
Că prin spate te irită!!!
Am puține caractere
Să mai scriu ceva de genu
Că pixul ăsta mă încintă
Dar cerneala e puțină
Și privesc că nu mai scrie
Că gândul ăsta e nebun
Dar ideile-s simpatice
Le arunc pe-o foaie
Boțită o arunc, mă simt mai crunt
Caut ceva
Cunoscut mie gândul
Unele momente simt,
Zâmbesc, dar viața e mai scurtă
Încerc să o trăiesc din plin
Nu mă regăsesc prin tablouri
Mă găsești pe foi
De noroi aruncate la gunoi
Căci unele momente simt mai prost
Gândul de văpăi
Zboară printre mări
Printre luminări de ceară
Lumea e mai oarbă
Căci ratează orice fenomen
N-o să mor curând pe foi
O să mor dar în subsol
Cânt, citesc, vorbesc, înnebunesc
Sunt pierdut și nu mai cresc
Că-am o petricică mică
Îmi e frică să nu o pierd
Clase de petale pe o parte
Cu un pix, o pensulă și o foaie
Te reprezentăm pe tine
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și introspecție, explorând sentimente de iubire, pierdere și confuzie. Naratorul se refugiază în poezie și gânduri, încercând să găsească sens într-o lume care îl copleșește.