Firul de sânge care îmi iese din buzunar
Firul de lână care îmi iese din ochi
Firul de tutun care îmi iese din urechi
Firul de flăcări care îmi iese din nări.
Tu poți crede că urechile mele fumează
Dar oamenii au rămas țintuiți în mijlocul străzii
Pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
Și va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaște
O insomnie oarecare de cretă și de argilă
O insomnie ca o sobă sau ca o ușă
Sau mai bine ca golul unei uși
Și în dosul acestei uși vreau să vorbim despre memorie.
Vreau să mă miroși ca pe-o fereastră
Vreau să mă auzi ca pe un arbore
Vreau să mă pipăi ca pe o scară
Vreau să mă vezi ca pe un turn.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema memoriei și a percepției distorsionate printr-o serie de metafore puternice. Insomnia devine un portal către amintiri și o invitație la introspecție, sugerând o realitate filtrată prin emoții și experiențe personale.