Când îmi aud discursul, semințele germinează mai ușor, mai cu plăcere,
fața lor tandră capătă forma unui scut,
un scut cu ochii de culoarea whisky-ului clătinat
și eu, trecându-mi antebrațul stâng pe sub curele, de partea unde
se află împletitura de bambus, îl folosesc ca să mă apăr,
cele două frunți aflate față în față vin spre mine sunând înfundat,
ca o îmbrățișare
și tu, a cui izolare erai? (se făcuse ziuă)
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de apărare și vulnerabilitate în fața discursului personal. Imaginea scutului și a îmbrățișării sugerează o dualitate între protecție și conexiune, culminând cu o întrebare despre identitate și izolare.