Ici-colo se mai pot petrece lucruri greu de înțeles,
vecinii mei de pildă, nebiruiți și umezi, se duc să macine porumb la Singureni.
Eu nu mă duc, mai bine stau acasă și mă uit prin sită,
da stau în ipostaza asta ca nu cumva să-mi scape momentul când întregul se va revărsa pe țărmuri.
E drept, oricine poate să rămână sau să plece,
n-are decât.
Vecinii mei se duc să macine la Singureni, eu nu-i opresc,
rămân acasă și mă uit prin sită.
Poate sunt cel ce doarme, nu știu încă,
în somnul meu prin sită e o pădure depărtată, acolo doar tăcerea luminează,
acolo toți copacii nasc metale,
ar trebui ținut seama de nașterea aceasta dar nimeni nu mai știe când se împlinește
și nici ce este și în ce constă seducția acelor prunci de fier sau de aramă care lucesc sub scoarța lemnului matern
în forma lor târzie.
Sensul versurilor
Piesa explorează o viziune mistică asupra naturii, unde copacii nasc metale, sugerând o transformare profundă și o legătură ascunsă între lumea naturală și cea a elementelor. Naratorul contemplă această realitate aparte, într-o stare de visare și introspecție.