În rada portului X stau pe o scândură, mă uit la vapoare.
O poetă foarte grasă mă mângâie pe mână cu o mânuță grasă,
zice că mă știe foarte bine, că sunt aproape genial,
că mi-a citit ultimele poeme într-o publicație olandeză,
că l-a citit tot acolo și pe colegul meu, Maria Rilke, dar că nici nu se compară, e cu totul altceva, mă preferă,
că dacă vreau îmi cumpără prăjituri cu scorțișoară și mă ia la film.
E foarte cald, singurele spații de răcoare, dacă îmi permiteți, se află între aripile pescărușilor
și noi, poetul care am fost în Infern până la plantațiile colegei noastre Euridice și chiar ceva mai încolo,
mâncăm prăjituri cu scorțișoară, ne ducem la film și ne întoarcem la scândură.
1945
Sensul versurilor
O scenă atipică într-un port, unde un poet este abordat de o admiratoare excentrică. Versurile explorează sentimente de alienare și detașare, filtrate printr-o experiență neobișnuită.