Bătrânul ședea mort pe bălegar
în groapa lui contemplativă
el nu spunea nimic, scâncea ca un copil într-un sâmbure
venea aceeași barcă, doar pasagerii se schimbau
ei îi dădeau târcoale, îl comemorau
bătrânul stătea mort cu o pălărie veche pe cap
câțiva discipoli, cei mai puri, cei mai profund murdari
scormoneau bălegarul cu degetele, căutau râme pentru pescuit
noi ne adoram, cum se spune, ne aflam acolo poate din întâmplare
ceilalți veneau mereu, aveau cărți și caiete
se apropiau de bătrân, îi puneau întrebări
(erau aceleași întrebări, doar pasagerii se schimbau)
spuneau: Te respectăm! Iată, are loc solemna ta comemorare!
luăm notițe, stenografiem
dar de ce nu-ți înțelegem bine șoapta aceea ajunsă până la noi?
încearcă să fii mai clar! Avem bilete dus întors
inclusiv două mese. Debitează câteva adevăruri
noi le notăm, le învățăm, le transmitem urmașilor pe scurt
Bătrânul ședea mort pe bălegar
în groapa lui contemplativă
discipolii își mai dregeau zdrențele, se făceau că nu văd
era un spectacol mai degrabă trist. Noi stăteam deoparte
susțineam că studiem poliglota. Ne medita
o doamnă care știa multe, o botanistă severă
Ceilalți se apropiau de bătrân, îi puneau decorații pe scutece
îl fotografiau în scutece în mijlocul lor
era fru(mos), îl admi(rau), se delec(tau)
noi ne vedeam de treburile noastre, acum ceva mai complicate
ne descurcam cum puteam
discipolii cântau la ghitară după ureche
ceilalți puneau întrebări. Era un cer albastru
câțiva mediteranieni se mai fecundau între ei pe alocuri
ceilalți spuneau: Te respectăm!
ești un al doilea Marconi Edison! Exprimă
câteva aforisme, două trei adevăruri
Bătrânul se zvârcolea pe bălegar, își sfâșia scutecele
noi stăteam deoparte. Trecea printre noi
o seninătate fără început și fără sfârșit
ne simțeam bine cu umerii sprijiniți de aer
ceilalți făcuseră un amfiteatru. Îl înconjurau pe bătrân
îi turteau pălăria, îl stropeau cu furtunul
îi cereau câteva adevăruri
el își acoperea ochii, își umplea gura cu bălegar
veneau vapoare, trenuri pline
(erau aceleași, doar pasagerii se schimbau)
eu îți spuneam ceva fără importanță. Discipolii
se făceau că nu ne aud
tu îmi spuneai: Endrigo, vorbești ca în ’33
când îți dădeai bacalaureatul
eu vorbeam ca în ’33, îmi dădeam bacalaureatul
studiam filozofia într-o cameră cu vedere la stradă
ceilalți spuneau: Te comemorăm, ne târâm pe plăji răniți în războaie
exprimă-ne clar șoapta aceea la care îți dă dreptul
chitanța ta de bătrân
Discipolii repetau în gând eroarea inițială
noi ne lipeam obrajii, ne mângâiam degetele în amfiteatru
Cântau muzici. Veneau vapoare și trenuri acolo. Se petreceau defilări
bătrânul se zvârcolea pe bălegar. Șoptea: NU! Atâta șoptea
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă absurdă în care un bătrân mort este înconjurat de discipoli și admiratori care caută înțelepciune, în timp ce alții ignoră complet scena. Versurile satirizează ipocrizia și căutarea sensului în locuri nepotrivite, sugerând că adevărata înțelepciune poate fi găsită în seninătate și detașare.