Am tot căutat ani în șir levănțica și busuiocul,
trifoiul cel mic și pufos ca o piele de vulpe argintie,
dar locul n-a fost niciodată potrivit,
levănțica înflorea în alte grădini,
busuiocul se usca în alte grinzi,
trifoiul se strecura mișelește pe spinarea unui gazon
leneș ca un lac plin de mătreața broaștei.
eu, în altă parte, în nări cu alte damfuri,
cu mucegaiuri pe care nici hipocloritul nu le mai ștergea,
cu ochii prin alte grădini,
ghemuit sub alte grinzi,
pe alte fânețe pline de spini
cosind ierburi sterpe uscate de vânt.
sus, cerul adânc în pământul în care priveam
stelele oploșite și ele în alți ochi
ca femeile în alte paturi,
cute adânci în coada ochilor,
evantaie pentru pleoapele care vor fi trase
ca niște storuri peste ferestrele unei case
prin care nici levănțica,
nici busuiocul
nu vor mai răscoli sub fruntea nimănui –
dar gazonul întins ca un preș în fața unei uși nesfârșite.
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare zadarnică a ceva frumos și natural, simbolizată prin levănțică și busuioc. Vorbitorul se simte dezrădăcinat și incapabil să găsească împlinirea, ajungând la o stare de resemnare în fața unei oportunități infinite, dar inaccesibile.