Toți s-au retras în viețile lor în care până mai ieri
n-au trăit ci au fost plecați în altă parte
cotrobăind prin viețile altora tot felul de acte
ca vorbele fără noimă.
sunt osteniți, nu mai vor să privească înapoi,
iar înainte e un hău pe care ar dori să-l ocolească,
dar drumul lor trece tocmai pe acolo,
pe sus, păsări de pradă în zbor,
pe jos, șerpi veninoși
și nicio cârciumă în zare,
dar o turlă de biserică în care nu vor ști când vor intra.
ce rost are, își zic,
ce rost are să mai primim în viețile noastre pe cei
ale căror vieți le-am ronțăit ca alunele zile în șir.
e mult mai bine să poposim aici,
nu în altă parte,
aici unde se văd în zare sute de cruci
pe care nu le-am făcut niciodată pe piept
cu mâinile lacome pentru alte gesturi.
unora li se pare firesc să nu întrebe de nimeni
unde se află,
altora nu le pasă dacă se află într-un loc sau altul,
toți sunt în altă parte,
numai acolo unde ar trebui să fie, nu –.
între coate își odihnesc capul în palme,
masa e un pământ sub care vor sta
fără să-i măture de acolo femeia în ale cărei brațe
n-au vrut să stea niciodată.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de regret și alienare, în care indivizii se simt pierduți și deconectați de viața lor și de ceilalți. Ei reflectă asupra greșelilor din trecut și se confruntă cu un viitor incert, simțindu-se incapabili să găsească un sens sau o direcție.