Stăm în aceiași quadrați ca-n halbe berea pe care o bem,
unii sunt mai însetați și scriu mai puțin,
numele lor curg de pe mese ca niște ceasuri în tablourile lui Dali,
nu risipiți minutele, secundele,
nu risipiți nimic,
lăsați zilele să curgă așa la nesfârșit,
nopțile, mai ales,
alții nu au simțit încă spuma berii,
chibițează pe lângă mese ca niște copii fugiți de la casele
fără părinți,
ei nu pot risipi nimic,
ar face-o cu și mai mult tact dacă ar ști să citească șpalturile,
dar în familie sunt tot felul de rude –
cele sărace s-au înmulțit și scot din magazii saci de virgule
pe care le aruncă la întâmplare –
când ies din pagini,
cârciumile sunt pline de cititori,
poeții stau întinși pe pagini ca pe cearșafuri umbrele femeilor
decupate dintre cute –
încă un rând,
până la urmă vom bea tot butoiul,
vom citi totul,
până la ultimul rând!
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea relațiilor familiale și a experiențelor vieții, folosind metafore artistice și literare. Vorbește despre abundanță și risipă, despre cei care au și cei care nu au, și despre rolul artei și al lecturii în a înțelege lumea.