Avem și noi un dușman ce clipele ne strică
Când simt mai strâns lipită de piept făptura-ți mică
Iar ne-nduratul dușman nu-i om străin sau rudă:
E ușa care-ntruna ne strică vraja-n ciudă.
La fiecare zgomot ce-auzi cu-nfiorare,
Din brațe mi te smulge a ei amenințare.
Să-ți potrivești în grabă în părul de cărbune
Șuvița trădătoare de clipele nebune.
Ne supără întruna și totuși de departe
Din dorurile mele și ușa face parte;
Și simt atunci că vraja iubirii fără ea
Știrbită mi-ar părea.
Sensul versurilor
Piesa descrie un obstacol neașteptat în calea intimității și a iubirii, personificat de o ușă. Paradoxal, acest obstacol devine parte integrantă a dorului și a intensității sentimentelor, sugerând că perfecțiunea este uneori mai puțin valoroasă decât imperfecțiunea împărtășită.