Atât.
Atât să-mi scrii, pierduta mea iubită.
Cum mai trăiești?
Să-mi scrii ce faci?
Să-mi umpli anii repezi și săraci
Cu chipul tău curat de neagră ceață.
Atât.
Atât să-mi scrii, pierduta mea iubită.
Ce umiliți îți bat în prag?
Să-mi scrii, eu, la răspundere să-i trag.
Să-mi scrii cât ești de fericită?
Te du cu bine, lalea suavă,
Destin curat, apus fulgerător.
Nu te acuz.
Adio.
Eu te ador.
Și poate asta-i treaba cea mai gravă.
Atât să-mi scrii, pierduta mea prințesă,
Acum când ochii mei îi lași pustii,
Din când în când minciuni să-mi scrii
Pe ultima și tragica adresă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dorul după o iubire pierdută. Persoana imploră fosta iubire să-i scrie, chiar și minciuni, pentru a umple golul lăsat în urmă. Tonul este unul de adio și acceptare tristă a finalului relației.