Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;
Nici stuf înalt, nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă.
De gura mea cea tristă mi-e ruşine,
De asprii mei genunchi, de vocea spartă ;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine,
Săracă sînt şi despuiata parcă.
Nu vei află nicicând o piatră-n cale,
Mai goală, într-a zorilor sclipire,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire.
Eu voi tăcea, spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare.
E noapte-n rouă iarba e culcată.
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe,
Ca-n zori, la râu, femeia sărutată
De tine, să aducă frumuseţe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de rușine și vulnerabilitate în fața privirii celuilalt. Vorbitoarea se simte nesigură și expusă, dar își dorește să fie văzută și acceptată în frumusețea ei fragilă.