Tineri suntem într-un miracol strânși
ca niște puști subțiri de vânătoare
deasupra unui foc aprins peste zăpadă
în care toate păsările vor să zboare.
Fețele noastre le vede numai focul
într-o oglindă roșie și mișcătoare,
de-afară capetele parcă-s de bătrâni
cu păru-albit subit de o ninsoare.
Numai și numai cine-i neputernic
își smulge chipu-ndurerat din foc,
își trage frigul peste față și-i rămâne
dar părul viu arzând din loc în loc.
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea tinereții și transformările inevitabile pe care timpul le aduce. Imaginea focului și a zăpezii contrastează căldura interioară cu asprimea exterioară, sugerând că doar cei slabi cedează în fața greutăților, pierzând esența vitală.