Nu mă iubi, sau iubește-mă, frate al meu.
Curat, ales este sfatul meu.
Ca bobul de grâu gata de pus în pământ ești tu.
Știu, ah, știu, cât preț are în ochii tăi
neînsemnata ta viață.
Precum falnica Persephona eu sunt,
dezvelesc acest trup sacru
precum ea, cârlionțata, cu coarne de regină pe frunte,
eu viață am, dar și moarte.
La mine îi chem numai pe cei pe care vreau să-i nimicesc
din dorința copilărească de a face binele.
Frate al meu,
mai bine rămâi stingher,
sau mai bine nu,
ca bobul de grâu îngroapă-te de viu în pământ
murind să dai târcoale.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă, posibil frățească, marcată de sacrificiu și dualitate. Naratorul, identificat cu Persefona, oscilează între viață și moarte, invitând la un sacrificiu necesar pentru o transformare ulterioară.