Când în depărtare a omului viață reînvie,
Unde în depărtare strălucește-a viței vie,
Acolo sunt, și-a verii câmpuri goale,
Pădurea-ntunecată răsare-n zări domoale.
Natura întregește a vremii perspectivă,
Adastă doar o clipă, trecând, definitivă,
Spre cerul așteptând tot ce-i perfect;
Atuncea oamenilor pomii le înfloresc.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra perspectivei pe care natura o oferă asupra vieții și timpului. Natura este văzută ca un ciclu continuu, o forță care aduce viață și frumusețe, dar și ca ceva efemer.