Tu, dragă Stella, crezi că mă fericești
Când în vale stau singur și tăcut, și
Uitat de tine rătăcesc, când
Bucurii trecătoare îți apar în viață?
De multe ori, când frații mei, cei norocoși,
Dormeau atât de liniștiți, ridic privirea și întreb
În mintea mea dacă sunt fericit –
Sunt un tânăr fericit, Stella?
Creatorul împarte adesea zâmbind fericit
În zilele mele, cele sfinte, dăruindu-mi
Senzații, de bucurii, chiar pentru
Negoț, multe, Bunul Creator.
Dar există dorințe, pe care batjocoritorul le derâde –
O, Stella! Tu nu! Nu-ți bate joc de săraci! –
Oferă dorințe neîmplinite – virtute,
Onoraților tovarăși! Tu le cunoști dorințele.
O, lasă-mă să plâng! – Nu! Eu vreau vesel să fiu
Într-un loc care nu va fi râvnit nicicând, unde
Muritorul își va prețui soarta,
Acolo este totul, acolo te voi revedea.
Și voi muri cu capul înclinat, cu părul alb
De lungul dor, în sfârșit spre a fi mântuit,
Și niciodată nu te voi vedea ca pelerin
Stella! Așa te-oi revedea eu dincolo.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al naratorului pentru Stella și căutarea fericirii și mântuirii. El reflectă asupra efemerității bucuriilor lumești și aspiră la o reîntâlnire spirituală dincolo de viața terestră.