De Dumnezeu se leagă, cel ce călăuzește
O falnică ureche, pentru că minunată
E faimoasa viață și clară, nepătată
Că omul merge singur chiar de călărește.
Bucuriile, bunătatea și bunurile gliei,
Grădina, pomul, via cu păzitorul ei,
Îmi par o reflectare a cerului temei
Redat de Duhul fiilor de zei.
Când cineva e dăruit cu bunuri,
Când fructele grădina-i împodobesc
Și casa este plină de tot felul de vinuri
Ce vreau mai mult în viață, ce pot să-mi mai doresc?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu pentru darurile vieții și frumusețile naturii. Vorbitorul găsește bucurie în lucrurile simple și vede în ele o reflectare a divinității.
