Răutatea lui Adramelech s-a trezit, locuitor al iadului:
Infernul se scufundă mai adânc, Adramelech se-nfurie,
Minunează-te, tu Satană, disperă, Rege al Iadului,
Numai Adramelech rămâne mare – descopăr marile
Proiecte și gândurile mele ce Olimpu-l guvernează,
Ce-ntemnu-i gângăvește, cum se vor holba cei slabi,
Satana va privi de sus pe tron cu invidioasă mândrie,
Tu Iehova vei privi în curând furia-mi judecătoare –
Acest Israel al tău nu va zdrobi răzbunarea tunetului,
O, spiritul e plecat – pierdute-s puternicele forțe.
Așa grăi el – și se întoarse mânios în iad.
Mândria lui vicleană adunase toate înfățișările,
Toate ororile morții din jurul lui, în jurul regentului său,
Pentru a se arăta spiritelor în groaza-i deplină.
Și așa intră el, fantomele tremurânde
Deschiseră larg scârțâindele porți, de uimire
Văzură cumplita-i furie, cu mânie-nfocată,
Cum numai rar se-nfurie Satana,
Acoperind rangurile infernale.
Sensul versurilor
Adramelech, o entitate puternică din iad, își exprimă furia și mândria, amenințând atât pe Satan, cât și pe Iehova. El se consideră superior și dornic să-și impună dominația asupra iadului și a lumii.