Domol se mișcă zeii nămolului fecund,
Le picură pe frunte amurgul luat în coarne,
Ca parc-ar vrea deodată în aur să se-ntoarne
Elementarul negru ce-a răbufnit din fund.
Sălbatică stihie din smârcuri s-a ales,
Ia chipuri smoală hâdă și umblă pe picioare,
Mugesc către lumină huidume visătoare,
Noroi cu ochi nostalgici pornește peste șes.
Ies doi, ba trei… O turmă, haotice vedenii,
De vărsători zănatici scăpați de dedesupt
Își scrie zodiacul cu mâlul tot ce-a supt.
Pe drumurile noastre… Spăimântătoare genii
Aduc în sate noaptea dospită-n vrăji de stele.
Opriți la porți, așteaptă, ca soarta-n ceasuri grele.
Sensul versurilor
Piesa descrie o apariție stranie și întunecată a unor creaturi născute din nămol, asociate cu forțe elementare și un destin implacabil. Ele aduc cu ele o atmosferă de mister și teamă, prevestind poate vremuri grele.