Cine vrea mă scuipă
Scuipă cine-o vrea
Eu mereu tot urcu
Urc pe Golgota
Pielea-i sânge și scuipat
Pielea și țărână
Tu-mi ungi trupul cu balsam
Numai cât pui mâna.
Ce-am avut avutul
Al nevestei e
Coroană de spini
Și sceptrul trestie
azi mă duc mereu la deal
să urcu și plângu
Doar un bot de carne ros
Ca-n maica pruncu.
Mulțumescu-ți Doamne
Lucri noapte zi
Să mă pot în tine
Însumi odihni
Să dau drumul sângelui
Să dau drumul roții
Să mă judece întâi
Curvele și hoții.
Domnul se-nchină
Eu mă-nchin la el
Trupurile noastre
Două sunt la fel
Eu țin cana-n mâna mea
Ori mă ține cana
Bea și Domnu-n ceruri bea
Să-mi aline rana.
Mi-e din ce în ce mai greu
Dar cu toate-acestea
Știu că trupul tău îl beu
când închei povestea
Sensul versurilor
Piesa explorează teme de sacrificiu și suferință, cu o puternică componentă religioasă. Vorbitorul se vede pe sine într-o ipostază de martir, acceptând durerea și căutând odihnă în divinitate. Există o ambiguitate între suferința fizică și spirituală, sugerând o legătură complexă cu credința.