Un plâns de milog în mijlocul cerului.
Vară de secetă. Plânsul milogului.
Mohorul uscat sub talpă.
Praful cât lumea și lumea.
Amintiri, copilărie, cenușă.
Ochi fără milă. Ochii de arșiță văd:
drumul – căruța milogului – miriști-
ruga de ploaie cu prapuri și sfeșnice –
marginea satului.
Vedenii în flăcări.
Mirosul toropitor – bozii sau laur
nu mai știu – bozii sau dracilă
fântâni – iarăși fântâni
drumuri – porecle.
Ochii arși de secetă,
ochi fără milă privind
răspântia, căruța milogului..
Și tânguirea deodată, tare,
deodată asurzindu-mă
din amintiri.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de deznădejde și melancolie, folosind imagini ale secetei și ale unui peisaj arid pentru a reflecta o stare interioară de pierdere și amintiri dureroase. Ochii sterpi simbolizează lipsa de speranță și compasiune într-o lume marcată de suferință.