O, cavalcadă a norilor albi,
suind peste pădurile albastre,
peste-nstelările din inimile noastre!
Tăcerea – mantie voievodală, grea, pe umeri,
și timpul, însemnându-ne la fel, în frunte,
chirilică-i lui veche și nouă.
Intrăm în timp – tovarăși și pereche,
pe urmele legendelor, prefigurând legende;
cum galopăm solemni și-nfiorați,
de glasuri și ecouri chemați și repetați
prind caii noștri aripi,
prind anii noștri aripi
și-n trecere, aprinși,
continuăm legenda…
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie solemnă prin timp și natură, urmând urmele legendelor. Sugerează ideea de a continua o moștenire sau o poveste, transformându-ne pe parcurs.