Munte, munte, brad frumos,
Apleacă-ți vârful în jos
Să mă sui pe piatra ta
Să mă uit în țara mea
Că mă doare inima,
Să mă sui pe vârful tău
Să mă uit în satul meu.
Că de-nstrăinare multă
Mi-a căzut lumea urâtă,
Sunt ca floarea din grădină
Fără apă și lumină,
Numai umbra când îmi vine
Zic că-i cineva cu mine.
Lungă-i noaptea și nu dorm
Nici somnul nu-mi mai e somn,
Când eram cu-ai mei în țară
Cum da timpu-n primăvară
Mă culcam numai pe-afară,
Aveam inima ușoară
Ca o pasăre când zboară.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund de casă și de patrie al unei persoane aflată departe. Sentimentul de înstrăinare și singurătate este accentuat, comparând starea sa cu o floare lipsită de apă și lumină. Amintirile din trecut, petrecute în natură și alături de cei dragi, contrastează puternic cu prezentul apăsător.