Firdousi – 95 Kei Kavus Tehmine, Fata Sultanului Din Semangan, Merse Să-l Afle Pe Rostam

Când o bună parte-a nopţii s-a fost scurs şi când pe crug
steaua dimineţii-n scapăt se ivi-n adânc de cer,
care se roteşte pururi, se zvoniră vorbe dulci
îngânându-se în şoaptă, şi-n odaia unde-n somn
petrecea Rostam. O uşă se deschise-ncetişor;
lin pătrunse-o roabă-n mână c-un opaiţ de chihlimbar
miresmat, mergând spre patul celui ameţit viteaz..
După roabă, o femeie, chip de Lună pe sub văl,
strălucind ca mândrul Soare, mândră în obraji cu flori
şi miresme-mbătătoare! Cu sprîncenele-ntr-un arc,
două bucle numai laţuri, naltă cât un chiparos;
două buze, vii rubine de Yemen, şi gura ei
mică precum strânsă este-o inimă de-ndrăgostit,
ageră la minte foarte, trup nevinovat, precum
duhul cel fără prihană; ai fi zis că nu-i în ea
nici un strop de pământeană. Rostam, inimă de leu,
mut rămase de uimire, mila Cerului cerând
să pogoare peste dânsa. Îi grăi şi-o întrebă:
„Cum te cheamă? Şi ce cauţi pe-ntuneric? Ce doreşti?”
„Tehmine sunt, şi ai zice că mi-i inima din piept
sfâşiată de necazuri. Şahului din Semangan
îi sunt singura copilă. Nici un prinţ de pe pământ
încă vrednic nu-l de mine, şi pe sub boltitul cer
nu-s femei asemeni mie. Nici un om nu mi-a zărit
chipul fără văl şi glasu-mi nimeni nu l-a auzit.
Despre tine ascultat-am sumedenii de poveşti,
ca poveştile cu zâne, şi din ele-am învăţat
că n-ai teamă de toţi divii, nici de leu sau leopard,
nici de crocodil — atâta braţul tău e pregătit
de-a lovi; că-n noapte, singur, galopezi până-n Turan;
că de-a lungul de hotare rătăceşti fără răgaz;
că doar pentru tine singur un colun întreg ţi-ai fript;
că faci aerul să ţipe când loveşti cu spada grea;
că şi inima leoaicei, pielea de pe leopard crapă,
când îţi văd în mână buzduganul năzdrăvan;
că vulturul nu-ndrăzneşte să-şi doboare prada lui,
când zăreşte spada-ţi goală; că şi leul pe grumaz
înfierat e cu dangaua falnicului tău arcan,
şi că norul plânge sânge-nfricoşat de lancea ta!
Astea mi s-au spus, şi-adesea buzele mi le muşcam
din pricina ta; adesea braţele doream să-ţi văd,
umerii tăi largi şi pieptul. Cerul te-a trimis
acum să mâi în cetatea-aceasta, sunt a ta, dacă mă vrei,
dacă nu, nici peşti, nici păsări nu m-or mai vedea nicicând!.
Ia aminte : pentru tine dragostea m-a îndemnat
mintea-mi s-o aduc drept jertfă pentru-al patimilor jar;
după ce voi-va Domnul, poate mi s-o naşte-un fiu
ce va creşte ca şi tine om puternic şi viteaz,
căruia Saturn şi bunul Soare îi vor dărui
toată-mpărăţia lumii; eu îţi voi aduce-acum
calul tău, şi la picioare ţara-ntreagă, Semangan!”
Astfel glăsui frumoasa Lună. Amuţit, Rostam
ascultase la capăt; când văzu frumosu-i chip
înţelese câtă minte are mândra Tehmime,
şi-auzind făgăduiala că i-l dă napoi pe Rakş,
pricepu că întâmplarea va avea sfârşit măreţ.
şi-apoi draga îi lăsară în odaie lângă el,
şi se scurse noaptea lungă şi întunecată; când
Soarele-ncepu să-şi zvârle de pe bolta de azur
laţurile-i de lumină, Rostam prinse un onix
ce-l purta la braţ şi-n lumea-ntreagă mare nume-avea
şi i-l dărui soţiei agrăindu-i: „Să păstrezi
giuvaerul; dacă-n lume Cerul va vroi s-aduci
o copilă, ia onixul, prinde-i-l de bucle-n păr
sub o stea mai norocoasă prorocindu-i fericiri;
dar dacă-nstelate zodii un băiat ţi-or dărui,
prinde-i-l de braţ să-l poarte ca şi mine, taică-său;
el de-o seamă la statură fi-va cu străbunul Sam;
prin blindeţe, vitejie-o semăna cu Keriman;
doborî-va dintre nouri vulturii întraripaţi,
şi-acest Soare străluci-va-n creştetu-i cu mult noroc.”