Firdousi – 31 II Hușang (Șahia Lui a Durat Patruzeci de Ani)

„SĂRBĂTOAREA FOCULUI”.
Bunii noștri aveau credință și pe-atunci a te-nchina
Domnului era o cinste. Cum arabii se întorn,
când se roagă, spre o piatră, ei, străbunii, s-au întors
către-a focului văpaie și spre mândrele-i luciri!
Focul, -nlănțuit în piatră, slobod a ieșit zvârlind
strălucirea lui în lume! Zice-se că într-o zi
șahul merse pe un munte cu câțiva dintre supuși.
Și văzu din depărtare ceva lung și-ntunecat,
trupul negru cum își mișcă solzii, iute-alunecând!
Doi ochi scăpărau pe țeastă-i ca fântâni de sânge viu,
lumea-ntunecând cu fumul fumegândei sale guri!
Șahul Hușang ațintindu-și trejii ochi prevăzători,
prinse-o piatră și fu gata la un pas de-a se-nfrunta.
Piatra el zvârli cu brațul și puterea-i de viteaz
în balaurul cel negru, care lumea pârjolea,
șahul să-și întindă astfel stăpânirea pre pământ.
Piatra-i mică pe cea mare când căzu șuierător,
ele-atunci se zdrumicară și-o scânteie izbucni
din ciocnire, și-acest fulger piatra-n inimă-nroși!
Nu-l ucise pe balaur, focul doar îl scoase
din cea temniță de piatră ce-l ținea mereu ascuns;
și cum cineva lovește-adesea piatra cu un fier,
scăpără doar o scânteie. Șahul lumii rugiălță
către Ziditorul lumii, preamărindu-l în cântări,
pentru darul lui: scânteia! Șahul porunci la toți
rugăciunea să-și îndrepte către foc, zicând astfel:
„Iată-aceasta e scânteia dată de Acel din cer;
preamăriți-o pe deapururi, dacă sunteți înțelepți!”
și cum noaptea pogorîse, el aprinse-un foc înalt
câtu-i muntele! Și șahul și poporul înconjurând
focul, din această noapte o serbare și-au făcut,
bând din cupe vinul roșu. Numele Sade i-au pus
sărbătorii-nflăcărate, și de-atunci, de la Hușang,
ne-a rămas spre amintire Sărbătoarea Focului.
Notă explicativă.
Aluzie antislamică la „sfânta piatră neagră”,
meteoritul zidit în sanctuarul Kaaba, de la Mecca, vechii perși fiind adoratorii focului lui Zoroastru înainte de năvălirea arabilor islamizatori.
Cronica șahilor