Fernando Pessoa – În Noaptea Teribilă

În noaptea teribilă, substanță naturală a tuturor nopților
În noaptea de insomnie, substanță naturală a tuturor nopților mele,
Îmi reamintesc stând de veghe în această somnolență stânjenitoare,
Îmi reamintesc de cele făcute și de cele pe care aș fi putut să le fac în viață.
Îmi reamintesc, iar o neliniște
Mă străbate ca o înfrigurare prin corp, ca o spaimă.
Ireparabilul din trecutul meu – acesta este cadavrul!
Toate celelalte cadavre ar putea fi doar iluzie.
Toți morții ar putea să fie vii în altă parte.
Și chiar toate clipele mele din trecut s-ar putea să existe altundeva,
În iluzia spațiului și a timpului,
În falsitatea transformării.
Dar ceea ce nu am fost, ceea ce n-am făcut,
ceea ce nici măcar n-am visat;
Ceea ce numai acum văd că trebuia să fi făcut,
Ceea ce numai acum văd limpede că trebuia să fi fost –
Iată ce anume e mort undeva dincolo de toți Zeii,
Iată-iar la urma urmelor era tot ce se afla în mine mai bun –
ceea ce nici Zeii nu pot face să trăiască..
Dacă într-o anumită clipă
Eu aș fi luat-o la stânga în loc să o iau la dreapta;
Dacă într-un anumit moment
Aș fi spus da în loc de nu, sau nu în loc de da;
Dacă într-o anumită conversație
Aș fi pronunțat frazele pe care numai acuma, în semisomn, le elaborez –
dacă toate astea s-ar fi întâmplat așa,
Altul aș fi fost eu astăzi, iar probabil că întreg universul
Ar fi devenit pe neobservate și el altul.
Însă nu am luat-o spre partea definitiv pierdută,
Nu am luat-o, nici nu m-am gândit să o iau, și doar acum îmi dau seama;
Însă nu am spus nici nu și nici da, și numai acum văd ceea ce nu am spus;
Iar toate frazele pe care trebuia atunci să le spun răbufnesc din mine acum,
Limpezi, inevitabile, naturale,
Conversație încheiată în mod definitiv,
Subiect perfect rezolvat..
Însă numai acum mă doare ceea ce niciodată nu a fost și nici retrospectiv nu va exista.
Ceea ce am ratat cu adevărat nu mai are nicio speranță
În niciun sistem metafizic
Aș putea lua cu mine în altă lume ceea ce am visat,
Dar aș putea oare duce în altă lume ceea ce am uitat să visez?
Acestea, într-adevăr, visurile nevisate, ele sunt cadavrul.
Îl înmormântez în sufletul meu pentru totdeauna, pentru toate
timpurile, pentru toate universurile.
În această noapte în care nu dorm, și pacea mă înconjoară
ca un adevăr din care eu nu fac parte,
Iar clarul de lună de-afară, ca o speranță ce-mi lipsește, e pentru mine invizibil
11. 05. 1928