În ochi se deschid
infinite cărări.
Sunet de răspântii
ale umbrei.
Moartea vine mereu
din câmpiile-acestea ascunse.
(Grădinăreasa ce retează
florile lacrimilor.)
Pupilele n-au
orizonturi.
În ele ne pierdem
ca-n pădurea virgină.
La castelul unde vei merge
fără întoarcere
se-ajunge pe drumul
ce-ncepe în iris.
Băiat fără dragoste! De iedera roșie
Domnul să te mântuie!
De călător te păzește,
Elenita, care brodezi
cravate,
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a destinului, folosind ochii ca metaforă pentru călătoria spre necunoscut. Versurile sugerează că în ochi se ascund căi infinite, dar și pericole, iar destinul este inevitabil.