Ce cioburi mi se înfig în gură!
Pentru că am vrut să uit
și am ridicat un zid de piatră
între casa ta și a mea.
E adevărat. Îți amintești?
Și când te-am văzut din depărtări
mi-am aruncat nisip în ochi.
Dar am călărit pe-un cal
Și calul mergea la poarta ta.
Cu înțepături de bolduri
sângele mi s-a înnegrit,
și delirul îmi umplea
carnea de otrăvuri.
Nu sunt eu de vină,
vina este a pământului
și a acelei miresme pe care-o au
sânii tăi și cosițele.
Bodas de sangre.
Federico Garcia Lorca.
Qué vidrios se me clavan en la lengua!
Porque yo quise olvidar
y puse un muro de piedra
entre tu casa y la mía.
Es verdad. ¿No lo recuerdas?
Y cuando te vi de lejos
me eché en los ojos arena.
Pero montaba a caballo
Y el caballo iba a tu puerta.
Con alfileres de plata
mi sangre se puso negra,
y el sueño me fue llenando
las carnes de mala hierba.
Que yo no tengo la culpa,
que la culpa es de la tierra
y de ese olor que te sale
de los pechos y las trenzas.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o pasiune mistuitoare și interzisă, care duce la un sentiment de vinovăție și inevitabil la un deznodământ tragic. Protagonistul se simte neputincios în fața atracției irezistibile, dând vina pe forțe exterioare, precum pământul și senzualitatea persoanei iubite.