F. Charm feat Samurai Si Rucsy – Ziua În Care A Murit Arta

Păsări pleacă, frigul vine
Arta-ngheață în închisoare
Păsări pleacă din ruine
Lasă-n urmă cuiburi goale.
Un blestem inevitabil se pogoară-n gloată
Să bage sub pământ tot ce-a fost frumos odată
M-am închis în buncăr, printre poeme și nuvele
Să încerc să scap de rele tot ce a mai rămas din ele.
Privesc printre gratii copiii ce din pântec
Sunt educați să ia pelinul din viață și din cântec
Mor picturile ce mă purtau în adâncul mării
Și-mi ridică părul brusc pe șira spinării.
Ba, e haos
Viorile îi strigă
Dar știi că sufletu-i obligă să ardă ce instigă
Și sparg muzeul rugăciunii la lumina lunii
Năvală dau ca hunii la porțile minciunii.
Nu știu că un pix pe-o foaie și un pian într-o odaie
Sunt adăpost pe cuget în șiroaiele de ploaie
În vorbe goale generația cu sete mi se scaldă
Vad în briceag și bardă, formă de artă în brigade.
Pier pe rând, valorile din versuri ce-odată
Îmi deschideau inima ruptă și devastată
D-aia țin sub lacăt ferecat ce mi-a mai rămas
Să pot să las ceva în spate, într-un ultim ceas.
Aș descărca trancane în tine și în restu’
Când văd că luați în râs arcușul lui Porumbescu
Aprind o lumânare, că-i vremea de jelit
Blestemată fie ziua în care arta a murit.
Păsări pleacă, frigul vine
Arta-ngheață în închisoare
Păsări pleacă din ruine
Lasă-n urmă cuiburi goale.
Nu pot să cred c-au transformat muzica într-o glumă
Nah.. nu pot să cred câți n-au discernământ
De la Mozart pan’ la 2pac muzica o e artă
E mai presus de existența ta neînsemnată.
Stau întins pe covor, visez la nemurire
E fascinant cum fumul mereu găsește ieșire
Cred că ai stat prea mult închis în lumea ta, copile
Un militant care luptă cu o coală de hârtie.
Da’ țin creație vie, eu nu-s ca restu’
Dacă nu mă vezi o lună, vezi că am scris la UNESCO
O să rescriu dexu’, forța în mine dată de canoane
Doamne, tu ține-mă tare și o să fac din pixuri arme.
70 de kilograme, merg spre ei, carne de tun
Scris mare pe frunte, arta, îmi trec săgeți pe lângă tâmple
Toti copiii ăștia zombie sunt eu ăla din trecut
N-am cum să-i condamn oricum, dar am cum să mă răzbun.
Dau tare în glas, să răsune în România
Kerosen de prune în toi, nevastă-mea spală ia
Inclusiv familia, totu’ pentru mine e artă
Vino tu și îmi arată dacă i-am învățat strâmb vreodată.
Picturi de-a lui Tonitza plâng într-un sanctuar din Tomis
Bustu’ lui Eminescu urlă de pe malul mării
Prea mulți au fost dați uitării, prea puține au rămas
Au pus sechestru pe tezaurul străbunilor mei daci.
Astăzi, copiii ăștia se deghizează în draci
Pe noi ne fugăreați c-aveam pantalonii prea largi
Dacă înjuram pe piese, eram aspru judecați
Acum sunteți toți open minded, nu vă mai forțați.
Aș trage în toți care aruncă cu noroi în artă
Azi, nici măcar poeții nu mai sunt ce au fost odată
Trag și ultimul fum la geam, sorb ultimul gât scârbit
Blestemată fie ziua în care arta a murit.
Păsări pleacă, frigul vine
Arta-ngheață în închisoare
Păsări pleacă din ruine
Lasă-n urmă cuiburi goale