Primăvara chidoniană cu alaiul ei
De driade și nimfe,
Pășind în bătaia vântului vijelios dinspre Tracia,
Prin tot acest păduros tărâm
Răspândește strălucitoare-ascuțișuri
Și fiece butuc de viță e
Înveșmântat în noi luciri.
Și sălbatica poftă
Cade ca fulgerul negru.
O năucă inimă,
Deși fiece creangă primit-a-ndărăt
ce pierduse-n urmă c-un an.,
Ea, care s-a umblat aici printre ciclame,
Trezește azi doar o vagă stafie trecătoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o primăvară care, deși aduce reînnoire în natură, nu reușește să alunge complet melancolia și amintirile trecutului. Inima personajului rămâne bântuită de o stafie trecătoare, sugerând o pierdere sau un regret persistent.