Închină-te la fluvii liniștite
în cari se scaldă porumbițele;
salută, surâzând, Troițele
cu brațe-n așteptare, înlemnite.
Pe-aracii lor îndreaptă Vițele
căzute-n drumul carelor grăbite,
aruncă-ți salba gloatei oftigite
ca-n anii spulberați Domnițele.
Chemărilor pustii răspunde-le;
fii răsărit de soare-n undele
curgând spre delta Sfintei-Sâmbete.
Să lași în urma ta ca îngerii,
în trecerea prin Valea Plângerii,
în loc de lacrimi, flori și zâmbete.
Sensul versurilor
Piesa îndeamnă la contemplare și închinare în mijlocul naturii, oferind speranță și lumină în momentele dificile. Sugerează transformarea suferinței în bucurie și frumusețe, lăsând în urmă o amprentă pozitivă.