Singur, exilat pe celălalt mal,
Rătăcești pe culmi necunoscute
În privelişti neîntinate de banal,
Neştiute, negândite, necrezute.
Unde aerul nerespirat vreodată,
Transparent ca diamantul pur,
Conturează stânca neumblată
Cu tăios şi îngheţat contur.
Unde plante nouă, miros nou
Învestesc cu farmec nou pădurea;
Unde spaţiul răsună de-un ecou
Altfel ca ecoul de pe-aiurea.
Şi-alergând cuceritor pe-o cale
Ce-o despică vigurosu-ţi pas,
Plângi pe regii-ncătuşaţi în zale
Ce pe malul celălalt au rămas.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de exil și singurătate al unui personaj care se află pe un tărâm necunoscut, dar care încă tânjește după trecut și regii rămași în urmă. Este o meditație asupra pierderii și a frumuseții crude a necunoscutului.