Farândola copiilor peste prundiș
era viața explodând de-arsură.
Creștea-ntre trestii rare și-ntr-un hățiș
tufa umană-n adierea pură.
Trecătorul simțea ca un supliciu
ruperea sa de vechile rădăcini.
Pe țărm ferice, în vârsta de aur înflorind,
nu nume chiar, o haină, erau un viciu.
Sensul versurilor
Piesa evocă nostalgia copilăriei, o perioadă idilică trăită în armonie cu natura. Trecerea timpului și ruperea de aceste rădăcini reprezintă o pierdere dureroasă.