Aproape din zbor am prins o trăsură
plecând din hotelul Dragoni.
A fost nevoie de nu puțină vreme ca să ajung la intrare
unde ea m-aștepta. Înăuntru erau rude
și invitați. Doamnele-n rochii lungi,
bărbații-n negru sau cenușiu,
doar eu în gri. Erau doi amirali
onomimi, prefectul, doi ex-miniștri
foarte vorbăreți. Am vorbit despre toate,
cu preferință despre războaie de dus sau câștigat.
Eu și ea aproape muți.
Fu servit ceaiul cu cornuri
din Cerasomma. Și noi tot mai puțin vorbăreți.
După care am întâmpinat că e vremea ca eu
„să nu mai deranjez” și n-am avut obiecții.
Îngăduie-mi
să te conduc, spuse ea ieșind din mutism.
Dar era pentru puțin timp, cu poarta alături.
Pe pietriș pasul său părea mai ușor.
Nu întârzie o trăsură.
Hasta la vista, am spus
făcându-mi curaj. Răspunsul ei se topi
într-un plesnet de bici.
Sensul versurilor
O vizită formală, plină de convenții sociale și discuții despre război, se încheie cu o despărțire subtilă și rece. Protagonistul se simte un străin în acest mediu, iar interacțiunea cu femeia este scurtă și distantă.