Farfarella, gureșul portar supus la porunci
spuse că e interzis să-l deranjez
pe omul corridelor și-al safari-urilor.
Îl rog să-ncerce, sunt un prieten al lui Pound
(exageram întrucâtva) și merit un tratament
deosebit. Cine știe ce… Celălalt ia cornetul,
vorbește, ascultă, răsvorbește și iată că
ursul Hemingwai a mușcat momeala.
E încă-n pat, în păr fac gaură
doar ochii și eczemele.
Două sau trei sticle golite de Merlot,
avangarda grosului care va urma.
Jos în restaurant stau toți deja la masă.
Adrienne Monnier cea scumpă, din rue de l′Odéon,
de Sylvia Beach, de Larbaud, despre anii treizeci cei fierbinți
și despre fleșcăiții cincizeci. Paris, Londra o porcărie,
New York stinking, împuțit. Nici urmă de vânători prin mlaștini,
sau de gâște sălbatice, sau fete
și nici măcar ideea vreunei cărți de-acest fel.
Alcătuim o listă cu prietenii comuni al căror
nume-l ignor. Totul e rotten, putred.
Aproape plângând îmi impune să nu-i mai trimit oameni
de soiul meu, ba chiar mai rău dacă-s inteligenți.
Apoi se scoală, se-nfășoară-ntr-un halat,
mă dă afară cu o-mbrățișare.
Mai trăi câțiva ani și murind de două ori
avu timpul să-și vadă necrologurile.
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire dezamăgitoare cu un Hemingway îmbătrânit și deziluzionat. Naratorul reflectă asupra trecutului literar vibrant și constată o stare generală de decădere și dezgust față de prezent.