Asasinatul nu este specialitatea mea.
Oameni n-am ucis niciodată, poate doar vreo
insectă,
vreun țânțar ce l-am strivit
cu papucul pe zid.
Voi pregăti în anii ce-or să vină plase
să-i apăr. Apoi, vreme îndelungată,
voi deveni eu însumi o insectă, dar fără apărare.
Am înțeles acum că a trăi
nu-i o problemă de demnitate sau de alte
categorii morale. Nu depinde,
nu depinde de noi. Dependența poate
să ne exalte uneori,
nu să ne fericească.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de nevinovăție și incapacitatea de a face rău, contrastând cu inevitabilitatea morții și a transformării. Vorbitorul reflectă asupra lipsei de control asupra vieții și asupra modului în care dependența poate oferi o formă de exaltare, dar nu fericire.