Din vremea nașterii tale
sunt în genunchi, o, vulpe.
Din ziua-n care rău-l simt
învins, și ispășite-a mele culpe.
Arse-ndelung o flacără; pe-acoperișul tău,
pe-al meu, văzui oroarea dând pe-afară.
Tulpină fragedă creșteai; la umbra eu,
răgazurilor, ți-iscodeam a pufului schimbare.
Rămân tot în genunchi. Darul visat
nu pentru mine, pentru toți,
al meu e doar, Dumnezeu despărțit
de oameni și de sângele-nchegat
pe ramurile-nalte și pe rod.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema nașterii și a sacrificiului personal în contextul unei relații cu divinitatea. Vorbitorul se află într-o stare de umilință și contemplare, recunoscând un dar care nu este doar pentru el, ci pentru toți, dar care îl separă de ceilalți.
