Dorm orașele lumii… satele lumii dorm…
Dorm
cu nările-n somn dilatate
de-nnebunitoarea duhoare-a cadavrelor,
cu coastele frânte de bombardamente,
cu chipul sfâșiat de reflectoare…
Se-ntorc gemând în somn
și căutând un adăpost mai bun
decât sub casca infernală-a cerului
se-ntorc gemând și dorm
înnăbușindu-se
cu capetele-n grote de beton,
asupra cărora se prăbușesc,
ca pe capacele
a mii și mii de mari sicrie-ncălecate
munți grohăind.
Au mai rămas pe străzi
dar felinarele,
îndoliate ca niște văduve
fără nădejde.
Însingurați,
copacii
înnebunesc de spaimă
în sfâșiatele cămăși
ale frunzișurilor…
Nimeni,
vai, nimeni
nu-i ia cu ei în adăposturi…
ar vrea să se smulgă din loc,
își scutură capetele…
își blestemă vitriolați
rădăcinile.
Oh, noapte bună!
Fie măcar această noapte
o noapte bună…
Dorm orașele lumii… satele lumii dorm…
Pe cine va izbi în noaptea asta
sabia?
Oh, Doamne Dumnezeule!
pe nimeni…
sigur că pe nimeni… Războiul
e sătul…
Dorm orașele lumii… satele lumii dorm…
Văzduhul își caută chipul,
își pipăie rănile.
Încearcă tremurând să se tămăduiască.
Electricieni transparenți
se-nalță pe stâlpi nevăzuți,
acordă sârmele-albastre
legând între ele stelele,
le-ascultă oftatul,
le șterg de praful de pușcă.
Noaptea cu mască de cloroform
răsuflă tăcută.
Dorm orașele
și satele lumii.
Pe-o rogojină de culoarea lunii
adoarme Hiroshima…
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume devastată de război, unde chiar și somnul este bântuit de ororile trecutului. Orașele și satele dorm într-o atmosferă sufocantă, iar natura însăși resimte trauma conflictului. Există o dorință disperată pentru o noapte de pace, dar amintirile războiului persistă.