Peste codri, peste munți
Peste ape fără punți
Undeva spre răsărit
E un loc nebiruit
Undeva spre răsărit
E un loc nebiruit.
II:
Unde-s paloșele crunte
Unde cresc stejari pe munte
Iată în zori c-au și pornit
Spre-acel loc nebiruit.
Refren:
Zorilor, ce peste lume veniți
Zorilor, mai stați și nu vă grăbiți..
III:
Ei îndeamnă mereu
Caii ce răsuflă greu..
IV:
Vântul suflă, clocotește
Tunetul în cer vuieste
Și-un drum în urmă lasă
De furtuni nici că le pasă.
Refren:
Zorilor, ce peste lume veniți
Zorilor, mai stați și nu vă grăbiți
Zorilor, voi ce lumină ne dați
Zorilor, mai stați și mai așteptați.
V:
Au sosit în ceasul rău
Pe malul unui pârâu
VI (x2) :
Caii triști au nechezat
Și-n pârâu năvală au dat.
VII:
Apa-i crudă ca o fiară
Ei n-au mai ieșit afară
Când luci lumină-n zori
Ei zăceau căzuți în flori
Lângă malul alb de spume
La pârâul fără nume.
Refren:
Zorilor, voi ce lumină ne dați
Zorilor, mai stați și mai așteptați.
Așteptați..
Așteptați..
Așteptați..
Așteptați..
Așteptați..
Sensul versurilor
O baladă tristă despre un grup de soldați care pornesc spre un loc nebiruit, dar își găsesc sfârșitul tragic într-un pârâu nemilos. Natura este martoră a acestei pierderi, iar zorile devin un simbol al luminii care nu mai poate salva.