Dacă nu vii pe lume, nu-i pagubă prea mare
Pe-un pom șezi în neant și-ți râzi de toate
Eu m-am născut ca prunc, ca orişicare
cam pe neașteptate.
Școala în care uitat-am fel de fel
tot timpul mi-a răpit și – ce ciudat –
eram pe-atuncea un copil model.
Regret și azi c-așa s-a întâmplat.
N-a fost vacanță, dar a fost război
Tunar m-am pomenit cu alți soldați
Tot globul sângera copios. Apoi
trăit-am mai departe, dar cum, nu mă-ntrebați!.
Inflație-am avut din plin și foame
Și Kant și studii, burse, slujbe – gata!
Și arta și politica și dame..
Duminica ploua. Dar cu găleata.
De patruzeci m-apropiu. Nu mint
O fabrică de rime de-atunci am fondat
Am pe la tâmple fire de argint
Amicii mei au devenit mai grași, treptat.
Alerg după doi iepuri. Mai departe
tai craca de sub mine, meditând.
Merg prin grădini de sentimente moarte
și glume răsădesc din când în când.
Îmi port desaga singur. Zi de zi,
Spatele-i strâmt. Poverile doar cresc.
Formula, deci, pe scurt, aceast-ar fi:
chiar dacă m-am născut, totuși trăiesc.
Sensul versurilor
Piesa este o retrospectivă asupra vieții, cu un ton autoironic și melancolic. Vorbește despre deziluziile și greutățile întâmpinate, dar și despre persistența vieții în ciuda acestora.