Casa mea se găsește pe munte
Nu-i greu de zărit de pe mare
Pereții ei sunt răni.
Casa mea se găsește pe munte
Pe muntele fără fântână
Fără băutură pentru sete
Ferestrele ei sunt ochi de febre.
Casa mea se găsește pe munte
Un steag pe întinderi
Dar scorțos, dar bolnav
Ferestrele ei sunt ochi însetați
Treptele ei sunt pulsuri ce bat.
Casa mea se găsește pe munte
În soarele mânios
Dacă vântul poartă scântei
Va trebui să se mistuie
Dacă vântul poartă fulgi de zăpadă
Va trebui să înghețe
Un steag bolnav
e casa mea de pe munte.
Casa mea se găsește pe munte
Ca s-o pot zări
Pulsuri bătând sunt treptele ei
Pe care nu le cobor
Ochi însetați sunt ferestrele ei
Pe care nu le deschid.
Dacă vântul poartă fulgi
Mă simt înghețat
Dacă vântul poartă scântei
Mă simt arzând
Nu-i greu de zărit de pe mare
Bolnav un steag uscat
În casa mea de pe munte
În care nu sunt.
Sensul versurilor
Piesa descrie o casă aflată pe un munte, simbol al trecutului și al amintirilor. Casa este personificată și descrisă ca fiind bolnavă și izolată, reflectând sentimentele de nostalgie și dor ale naratorului, care se simte deconectat de acest loc.