Și devin Abaddon când revin la abandon,
toți pleacă și-s la modul „aa, pardon”.
Apar domni ce-mi zic p-un avar ton,
că eu mi-am ratat șansa, de parcă-s a*****n.
Aa, vor ton, cineva să-i taie filet,
le știi tu atât de bine, atunci zi-le!
Eu trec prin iad în mod voit de zile,
nevoit de zi, le iau și le trec pe file.
Phi Leonis, gen, suntem praf stelar,
și toți te lasă cu ochii-n soare ca să-ți fie clar.
Apoi se fac că plouă și n-ai cum să fii on par,
le dai o mână și rămâi fără ele ca Unkar.
Înc-ar lua mai mult, dacă s-ar ivi,
dacă s-ar putea, dar câte speranțe mai poți strivi?
Până nu te mai poți privi, știi cum e,
la un moment dat nu te mai poți împotrivi.
Împotmolit în gânduri nasoale, care
‘s rafale-n vale, stai agale pe nisipuri mișcătoare.
Toate-s trecătoare, ne vedem în treacăt oare,
când oi fi pregătit să trec în viața următoare?
Urmă de teroare, te roade ca o eroare,
umană, se pare, separă să se strecoare.
O urmă de-ntristare aprinde ochi ca-n felinare,
Eu m-am oprit s-admir ce ochi de felină are..
[x2]
Spune-mi unde duc toate astea acum?
Atâtea vise care s-au făcut scrum..
Știu, e clișeic, ce rost are s-o spun?
Dar eu caut să-nțeleg, nu caut să mă răzbun.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și deziluzie. Artistul reflectă asupra viselor pierdute și a dificultății de a găsi un sens în mijlocul suferinței, căutând înțelegere în loc de răzbunare.