O nouă dimineață, știi, e superbă,
Cafea solubilă în cană se dizolvă,
Ciripit de păsări ce-mi tot cântă,
Păpădii pe câmp, vântul le suflă,
Gânduri inspiră spirite din umbră,
Câinii jucări prin curte se tot plimbă,
Raze de soare străpung în suflet, încălzește,
Priviri adânci ce sparge gheața, te topește.
Nouri pe cer plutesc ca și vaporul în mare,
Natura-i verde, culoare amețitoare,
Deci care melc la destinație ajunge primul?
Și cine-i în rolul principal să-ncheie filmul?
Rândunele cuib ca adăpost își construiește,
Natura învie primăvara ca-n poveste
Și toamna-i tristă, cum fără prinț îi o prințesă
Și iarna-i frig, de parcă ești plimbat în lesă.
Și chiar când plouă, rămâi cu zâmbetul pe buze
Tu nu fii tristă, curcubeul te amuză
Și nu mai plânge lângă geam tu încontinuu
Căci prea frumoasă ești tu, zână din povești.
Vreau fericită să fii în orice clipă
Chiar dacă nu te simt aproape, fii fericită
Căldură sufletească nu ți-o mai simt demult
Îngheață sentimentele în acel copil-adult
Prea mult negru vărsat pe puține clipe albe
Nu se șterge cu o tastă de delete aceste fapte
La noapte când fum gros suflu din mine
Muza mă insipră și mă gândesc la tine
Multe momente petrecute împreună
Și telefonul din ce în ce mai rar tot sună
Habar nu am ce se petrece,
Cred că se schimbă anotimpul și se lasă rece.
Hai să lăsăm timpul să gândească pentru noi
Și toamna să ne spele păcatele cu ploi,
Plini de noroi și-apoi noi curați vom fi,
Ca lacrima de un nou născut ce nu poate vorbi.
Nu pot clipi când ochii mei privesc direct spre tine,
Priviri amețitoare ce-ngheață a mea privire,
Și-a ta iubire de mult spre mine nu mai suflă
De zici că-i moartă, sau rănită dup-o luptă.
Și soarta-i slută, fericit e unul dintr-o sută,
Când viața-i mută tu înțelege-o și ascult-o,
Amprente nu lăsa, șterge tot și ia cu tine,
Sau dai foc să ardă tot și ia ce-ți aparține
Mie îmi convine da sau nu? nu cred că ție-ți pasă
Doar sper că va fi bine din această zi ploioasă
Și vreau pe deal să merg, eu să fumez
Să-mi tulbur mintea să cred că-i vis când te visez.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclicitatea naturii și o transpune în stările sufletești ale naratorului. Acesta reflectă asupra unei iubiri pierdute, folosind metafore legate de anotimpuri pentru a descrie schimbările și răceala din relație, căutând alinare și înțelegere în natură.