Îmi place să-l văd mâncând pământul
Și dând peste cap văile,
Oprindu-se să se hrănească din tancuri
Și prodigios iar să pășească.
În jurul unei grămezi de munți
Și trufaș să privească
La șandramalele de pe marginea drumurilor,
Apoi să-și roadă-n stâncă.
Drum pe măsura lui și să se strecoare
Gemând tot timpul
În ritmuri șuierătoare și stridente,
Apoi singur gonindu-se de pe deal.
Să necheze ca Boanerges
Apoi, punctual ca o stea,
Să se oprească – docil și atotputernic –
La poarta propriului său grajd.
Sensul versurilor
Piesa descrie un tren ca pe o forță a naturii, puternică și impunătoare, care își croiește drum prin peisaj. Metaforic, trenul poate reprezenta progresul implacabil sau o forță dominantă.