Ceva solemn – spuneam – Să fii
O femeie – albă – în stare să poarte –
Neatinsa ei taină
Până la moarte –.
Ceva cinstit era – s-arunci o viață
În purpuria fântână –
Prea-n adâncuri ca să se-ntoarcă
Eternitatea – până –.
Cumpăneam – cum ar fi fericirea –
Și de-ar fi tot atâta de mare –
Aș putea-o lua în mână –
Cum în negură-o vezi – plutitoare –.
Și-apoi – măsura vieții „mărunte” –
Înțeleaptă – îi zic măruntă –
Crescu precum zările-n mine –
Și rânjeam cu blândețe „măruntă”!.
1861
Sensul versurilor
Piesa explorează idei profunde despre viață, feminitate și eternitate. Vorbitorul contemplă rolul femeii, sacrificiul și căutarea fericirii, sugerând o perspectivă asupra efemerității și a înțelepciunii ascunse în lucrurile mărunte.